O noapte furtunoasă și inovatoare (articol de Diana Nistor)

Montarea în cheie contemporană a piesei „O noapte furtunoasă”(Andrei și Andreea Grosu @unteatru) scoate în evidență caracteristicile personajelor, dar și legăturile create între ele pe scenă. Decorul sumar și așezarea actorilor într-un spațiu de joc diferit de scena clasică întărește relația creată între spectacol și public. Faptul că actorii se aflau la același nivel vizual cu cel al audienței sugerează o apropiere modernă ce integrează scenariul și ansamblul piesei în viața cotidiană. Spectacolul reușește să transmită satira și sarcasmul din textul scris în secolul al XIX-lea, plasând în contemporaneitate moravuri etern ancorate în societatea românească.

Spectacolul reușește, totodată, să păstreze aproape integral elementele originale ale textului, dar adaptează scenariul astfel încât să vorbească direct publicului, apelând la modernitate. Un alt aspect interesant a fost compoziția vizuală: decorul sumar, luminile și actorii. Adaptarea modernă reușește astfel evidențierea caracterelor personajelor cu (aparent) minimă intervenție regizorală și scenografică Se folosește strict spațiul sălii de teatru.

Modernizarea piesei a propus, așadar, o perspectivă diferită asupra personajelor și a textului, reușindu-se astfel o variantă inovatoare a piesei „O noapte furtunoasă”.

 

 

un articol de Diana Nistor,

elevă – Liceul Teoretic Școala Europeană București

 

 

O NOAPTE FURTUNOASĂ
de I.L. Caragiale

Regia: Andrei si Andreea Grosu

Scenografia: Vladimir Turturica

Light design: Dragoș Mărgineanu

 

Distribuția:

Jupân Dumitrache – Cezar Antal
Nae Ipingescu – Bogdan Cotleț
Chiriac – Liviu Pintileasa
Zița – Mihaela Trofimov
Veta – Alina Berzunțeanu
Rică Venturiano – Richard Bovnoczki
Spiridon – Constantin Cojocaru