Sânziana Stoican: Turandot și Kalaf – influențe și călăuze pentru tineri (interviu de Diana Parpalea)

Cum a fost pentru tine experiența de a transpune pe scenă o poveste care face parte dintr-o cultură diferită?

Bineînțeles că noi europenii nu putem pretinde că înțelegem într-adevăr cultura chineză sau japoneză. Există niște influențe în spectacol pe care le-am făcut mai mult de plăcere, respectiv plăcerea de a experimenta puțin din influențele Teatrului No (pentru că acesta își are originea în teatrul chinezesc mai vechi). Ne-am jucat și noi cu asta. Acest lucru a ajutat la o anumită estetică a spectacolului, dar în principal am încercat să ne adresăm omului de azi prin intermediul poveștii de atunci. Fiind o poveste care are o temă universal valabilă și care cred că va dăinui forever, ne-am axat pe citirea acestei teme și ne-am pus problema cum să traducem cât mai aproape de interesul, spiritul și emoția unui tânăr de astăzi (în principal). Pentru că,
da, spectacolul este la Teatrul Excelsior, și am avut ca miză și ideea de a aduce povestea în fața unor tineri.
Bineînțeles, spectacolul poate fi văzut de orice categorie de vârstă.

Crezi că tinerii spectactori vor dori să afle mai multe despre cultura chineză prin intermediul acestui spectacol – dincolo de emoția și mesajul pe care TURANDOT le transmite?

Influențele pe care le avem noi azi din partea culturii, nu neapărat chinezești, dar mai mult japoneze, sunt desenele manga. Cred că foarte mulți tineri se uită – eu mă uit la desene manga. Ele ne-au influențat puțin și direcția vizuală a spectacolului. Personajele principale, Kalaf și Turandot, sunt influențate și aduse puțin înspre desenele manga. Ce-mi doresc de la acest spectacol este ca tinerii (și nu numai ei) să vină cu inima deschisă și să vadă povestea și mesajul optimist. Dar nu optimist în sensul tâmpițel-optimist – să ne bucurăm cu toții că iubirea învinge ura, ci, poate să fie un semnal de alarmă pe care încercăm să-l tragem azi într-o societate și într-o lume care, la fel ca în povestea prințesei Turandot, sunt cuprinse de tot felul de
turbulențe, altfel manifestate. Se poate ca războaiele despre care se vorbește în Turandot să le regăsim și noi azi în diverse părți ale Globului. Am vrut să atragem atenția asupra lumii de azi care, ușor ușor, își pierde din naivitate și din dorința de a descoperi ceva adevărat despre propria viață. De fapt, accesează mult mai ușor ura, violența, răzbunarea, decât – poate, iertarea sau o înțelegere mai atentă a contextului în care trăiesc și a acțiunilor lor. Spectacolul este și puțin critic, deși are această notă de poveste, de basm.

Personajele principale, Turandot și Kalaf, vrei să fie un exemplu pentru adolescenți?

Știi, cuvântul ăsta, „exemplu” e așa… eu mă tem de el… Țin și eu minte cum era când eram în liceu și-mi spunea cineva: „Uite, fă așa”. Îmi doresc să învețe de la ei, dar într-un sens empatic, emoțional. Nu în sens didactic – se face așa și nu se face așa, ci, mai degrabă, îmi doresc să empatizeze cu ei. Dacă simt că în viețile lor de adolescenți trăiesc lucruri asemănătoare, atunci da, ar putea să-i privească ca pe niște ghizi în deslușirea lumii, a vieții, deoarece ei poartă un mesaj, iar ca personaje suferă niște transformări profunde. Dacă reușesc să atingă ceva în spectatori, cred că putem spune că sunt niște exemple, dar mai degrabă niște călăuze.

Ținând cont de tema festivalului („Cine sunt eu?”) îmi poți spune, pe scurt, care este povestea ta? Cine ești tu?

Sunt o fată care a crescut dorind să facă teatru și a ajuns să facă teatru. Acum încerc, prin întâlnirea cu oamenii pe care-i cunosc în drumul meu – actori, teatrologi – să mă descopăr pe mine în continuare și să las câteva urme ale lucrurilor pe care le înțeleg sau pe care nu le înțeleg sau am să le înțeleg mai bine peste ceva timp. Cam asta sunt.

Și într-un singur cuvânt?
Curioasă. Sunt curioasă de tot.

 

un interviu de Diana Parpalea,
studentă în anul II la secția Teatrologie, UNATC „I.L. Caragiale”