DESPRE IUBIRE, CU URĂ (articol de Raluca Cîrciumaru)

Într-o societate presată de corectitudine politică exacerbată, linia dintre cultural appropriation și documentare, ba chiar aducerea unui omagiu altor popoare, este abruptă și ușor de depășit. „Turandot”, basmul de origine persană despre cultura chinezească, dar tradus într-o piesă de teatru tip Commedia dell’Arte de un autor italian are din start o identitate incertă, mixtă. Ceea ce a ferit versiunea montată, tradusă și adaptată de Sânziana Stoican de verdictul de yellow-face a fost caracterul povestit al spectacolului. Deși pe alocuri alungit de detalii narative care contrazic conceptul de bază conform căruia teatrul reprezintă oameni în acțiune, spectacolul a fost astfel salvat de soluția regizorală care permite, uneori, detașarea actorilor de personaje și asumarea colectivă a rolului de narator.

Fiind o poveste sângeroasă la bază, nu a fost tradusă pentru copii odată cu înlocuirea capetelor tăiate cu baloane colorate. De asemenea, folosirea panglicilor roșii pe post de sânge nu a scuzat tema dură, aproape matură, a textului, însă doar a făcut mai greu de explicat vârsta target a producției. Pentru că, în ciuda acestora, modul de exprimare și ritmul spectacolului păreau dedicate întocmai celor mici: un basm cu elemente întunecate și dure, spus cu vocea blândă, senină a unei bunici care citește dintr-o carte de povești nepoților. Cu toate acestea, inadvertența aproape se explică  prin simplul fapt că teatrul pentru adolescenți este o „struțo-cămilă” cu o rețetă instabilă.

Prințesa cu inima de gheață, judecată de întreaga China, reprezintă prologul unui feminism exacerbat, unei abstinențe de la cursul social acceptabil al vieții unei fiice de rege. Răspunsul ei împotriva căsătoriei este violent, categoric, dar și imatur. Atât istețimea compozitoarei de ghicitori care omoară curtezani, cât și caracterul copilăros, ușor ridicol, se reflectă în montarea de la Teatrul Excelsior. Totuși, din acest ludic, spectacolul antrenant și surprinzător reușește performanța unei morale profunde fără a fi o platitudine.

Actorii se pliază pe caracterul inventiv și jucăuș al spectacolului, modelând dintr-o convenție evidentă un univers complex și complet verosimil. Din fericire, Dan Pughineanu (Kalaf) nu este doar un prinț simpatic și cam dur care își recapitulează călătoria inițiatică în primele minute de spectacol, și care urmează să îi fie pretext adevăratei eroine, Turandot, pentru propria sa evoluție. Pe lângă acestea, dă dovadă, cu o simplitate cuceritoare, de vanitatea pe care doar ne-o închipuim la Făt-Frumos, fără a trăda sensibilitatea și curajul care îl înnobilează pe eroul tip din basme. Are un parcurs fluent și își păstrează ambele alterități, construind un rol complex și realist, deși interpretează un personaj fantastic.

De asemenea, Dana Marineci (Turandot) își asumă firesc majoritatea reacțiilor extremiste ale unei succesoare a Danaidelor cu impulsuri de dictator. Conturează, prin Turandot, o adolescentă încăpățânată și prea mândră, pe care începi să o înțelegi. Alex Popa (Altoum / Ismaele), responsabil cu respiro-ul și momentele comice, jonglează printre roluri mici: un însoțitor al unui prinț ucis de ghicitorile crude ale Prințesei, o pasăre insistentă și un împărat care nu se grăbește decât să-și mărite fiica. În prima ipostază, reușește să surprindă un tragic simbolic, cumva superficial, dar cu o vizibilă plăcere de a fi pe scenă. Dublând croncănitul șoimului, stârnește cu o ușurintă datorată atât șarmului propriu, cât și unui comic gros, râsul spectatorilor. Iar ca împărat, face o compoziție de vârstă caricaturizată, dar potrivită contextului montării, etalându-și versatilitatea.

„Ura” este un cuvânt repetat pe tot parcursul spectacolului, iar deviza conform căreia nu există iubire pe pământ reapare și aceasta ca o punte între cei doi protagoniști. În ciuda acestora, „Turandot” este o lecție despre iubire și vulnerabilizare. Făcându-se abstracție de liniile groase de comic copilăros, de un număr muzical cu lipici la public, dar lung și irelevant în economia spectacolului și de un dans chinezesc schematic, spectacolul este unul plăcut, cucerind printr-o poveste care încearcă să se despartă de clișeele tipice basmelor, spusă într-o manieră fresh și complexă prin simplitate.

„Turandot” devine, în acest mod, o alegorie rezumativă a laitmotivului ghicitorilor pasate între protagoniști. Astfel, așa cum fiecare dintre aceste ghicitori te duc cu mintea spre o rezolvare evidentă, ușor de dedus, ca mai apoi să-ți contrazică așteptările, răspunsul nu este „soarele”, sau numele unui prinț sub acoperire, ci iubirea.

 

 

un articol de Raluca Cîrciumaru,
studentă în anul II la secția Teatrologie, UNATC „I.L. Caragiale”

 

TURANDOT

 

După: Carlo Gozzi

Regia: Sânziana Stoican

Scenografia: Valentin Vârlan

Traducerea și adaptarea: Sânziana Stoican

Distribuția:

Turandot – Dana Marineci

Kalaf – Bogdan Nechifor / Dan Pughineanu

Adelma – Camelia Pintilie 

Altoum / Ismaele – Alex Popa

Ta – Mircea Alexandru Băluță

Pa – Mihai Mitrea

Zelima – Oana Predescu

Schirina – Mihaela Trofimov

Barach – Oliver Toderiță

Light Design:  Costi Baciu și Cristian Niculescu

Ilustrația muzicală:  Sânziana Stoican

Regia tehnică: Andreea Ghiciu / Dana Popescu

Premiera oficială: 27 martie 2019

Recomandare: 14+

Durata spectacolului: 1h 40min (fără pauză)