„Cei doi tineri din Verona” – un text reimaginat în universul copiilor(articol de Ana Agnes Legea)

Joi, 3 octombrie, ora 19:02, piesa de teatru „Cei doi tineri din Verona” o producție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești tocmai a început. Încă de la prima scenă decorul îmi atrage atenția. Nu înțeleg prezența toboganului roșu în colțul drept al scenei, dar odată ce primele replici răsună în sala tăcută, captivată de spectacol, confuzia mea este rapid alungată. Totul are sens acum. Scena reprezintă curtea unei școli, o curte plină ochi de copii ce ascultă atent povestea învățătorului despre Proteus și Valentin, doi tineri din Verona. Astfel, universul textului lui Shakespeare capătă cu totul o altă formă, prezentându-se marile dileme sufletești, precum iubirea, răzbunarea și iertarea, prin prisma ochilor unor copii.

Proteus este un visător, fiind preocupat mai mult de cucerirea Iuliei, o tânără care, în ciuda faptului că-l îndrăgește pe Proteus, cu greu admite acest fapt. Pe de altă parte, cel de-al doilea protagonist al piesei este Valentin, un tânăr care nu stă pe gânduri la naivități precum iubirea. Ambii sunt prieteni buni, însă drumurile vieții lor se vor desprinde, reîntâlnindu-se după ani și ani în Verona. Între timp, Proteus își pierde sentimentele pentru Iulia, având să se îndrăgostească până peste cap de Silvia, tânăra iubită de Valentin. Proteus își trădează prietenul din copilărie pentru mâna Silviei, Valentin fiind alungat din casa la care slujea și obligat să stea pe străzi.

După toate acestea, mai mult ca sigur vă gândiți că Valentin nu-l va putea ierta niciodată pe Proteus pentru răul făcut, dar iată că vă înșelați. Valentin face gestul nobil de a-și ierta prietenul, fapt de neconceput pentru societatea de astăzi, însă totul are o explicație. Această piesă de teatru este văzută precum o poveste spusă unor copii, dramele interioare fiind umbrite de naivitatea copilăriei, aceea că poți fi iertat în orice situație.

Această interpretare a piesei „Cei doi tineri din Verona” de William Shakespeare reprezintă un prilej de a ne strecura în mintea copiilor, de a reflecta asupra ușurinței prin care toate conflictele sufletești ale personajelor sunt aduse la un bun sfârșit în universul copilăriei.

 

Ana Agnes Legea,

elevă – Liceul Teoretic „Școala Europeană București”

 

Cei doi tineri din Verona

adaptare de Vlad Trifaș, după William Shakespeare

regia: Vlad Trifas

scenografia: decor: Mihai Androne, costume: Lucian Ionescu

muzica: Vlad Trifaș

asistent regie: Lucian Ionescu
cu:
Ștefan Pavel (Launce), Cosmin Teodor Pană (Speed), Andrei Radu (Proteus), Cătălin Bucur (Valentin), Lăcrămioara Bradoschi (Silvia), Mihaela Mardare (Iulia),
Paul Niculae/ Paul Chiributa (Ducele), Theodora Sandu (Lucetta), Alin Teglas (Thurio),
Nelu Neagoe (Proscrisii, Îngrijitorul parcului), Costel Dobrescu (Eglamour), Ilinca Rus (Fetita)