Povestea lui Arlecchino și a pierdutelor iubiri într-un haos organizat (cronica de Alexandra Tudor)

Commedia dell`arte este o lume aparte. Imediat ce ai intrat în convenție, începi să descoperi personaje fascinante. Așa mi s-a întâmplat și în cazul spectacolului „Arlecchino și pierdutele iubiri”. Odată cu stingerea luminilor, îl cunoaștem pe Spițer. Într-un monolog plin de mister, el ne vorbește despre elementul cheie care deschide povestea acestui spectacol: chimia. Acest subiect ciudat și neașteptat, soluție universală pentru orice impediment al vieții va reuși oare să aline și problemele născute din mrejele dragostei? Da, avem de-a face cu o poveste de iubire, în jurul căreia se înlănțuie tot felul de întâmplări amuzante. Dintre toate enigmele sale stranii, substanțele, metalele și ierburile aromatice, doi îndrăgostiți găsesc calea de a fi împreună cu ajutorul unui elixir cu care, odată ce îl bei, poți crea aparența propriei morți. După tiparul clasic, iubirea lor e zădărnicită de prejudecățille părinților, așa că e greu de imaginat că împlinirea poveștii lor poate depinde de o licoare oarecare. Sau..? Este posibil?

Ideea de dragoste irealizabilă ar putea să pară plictisitoare, fiind deja scrise și rescrise mii de fire narative ce împletesc această tema. Deci, ce aduce nou acest spectacol? Regizorul Enrico Bonavera dorește să ofere publicului o perspectivă revigorantă, plină de comic și suspans, a unei situații încurcate iscate de doi tineri îndrăgostiți. Spectacolul reușește să ne transmită viziunea regizorului, prin îmbinarea ingenioasă a două teme fundamentale: dragostea și moartea. Realitatea vieții omenești este contopită cu așa zisa „irealitate” a lumii de dincolo, într-o noapte oarecare cu lună plină, astfel luând naștere un haos cu totul neobișnuit, dar ciudat de bine organizat și ușor de urmărit de către public. Printr-o suită de qui pro quo-uri și elemente ce par aleatorii, dar specifice Commediei dell`arte și iscusit utilizate în scenă (jocul pelerinelor, expresivitatea măștilor, idilele întortochiate răsărite între personaje), regizorul creează un puzzle logic și încărcat de semnificații.

Finocența copilului naiv care produce haos, fără vreo intenție ascunsă. Dincolo de aceste măști, un aspect impresionant este umanitatea fiecărui personaj în parte, pe care actorii reușesc să o redea extrem de bine. Avem ocazia, ca spectatori, să aprofundăm ideea că această umanitate există indiferent de natura pozitivă sau negativă a personajului. Arlecchino reușește să ne arate prin inocența faptelor sale că în toată confuzia pierdutelor iubiri, oamenii se regăsesc pe ei înșiși, iar esența dragostei nu se pierde niciodată.

Nu știu dacă este necesară descoperirea unei profunzimi aparte în povestea prezentată sau dacă eu o caut datorită teribilismului meu adolescentin, dar indiferent de impactul pe care îl are teatrul asupra spectatorilor, simplu și la obiect, comedia de pe scena Teatrului Excelsior merită văzută. Un comic de situație foarte bine punctat, o interpretare firească a actorilor și ropotele de aplauze și hohotele de râs ale publicului denotă faptul că spectacolul are ingredientele necesare unei comedii de dragoste. Am putea spune că totul este la superlativ.

Martorii spectacolului rămân cu o experiență de neuitat și, poate, cu bucuria că au asistat la ceva important, iar acest „ceva” poate lua fie forma unei seri în care râsetele au fost mai zgomotoase decât propriile gânduri, fie a unui răspuns pe care îl așteptau de mult timp sau pe care nici nu știau că îl caută. Răspunsul la întrebări despre iubire, despre cum tema morții se poate împleti armonios cu cea a dragostei, despre dezordinea necesară în menținerea interesului viu într-o relație sau poate răspunsul la simpla întrebare „Cine e vinovat pentru întreaga discordie apărută în această comedie?”… Să fie Arlecchino? Să fie Chimia?

Alexandra Tudor

 

Arlecchino și pierdutele iubiri
Enrico Bonavera

 

după o canava de Commedia dell’Arte
asistență regie: Ioana Rufu

 

distribuția:

Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Aida Avieriței, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez

 

scenografia: Corina Grămoșteanu
măști: Sarah Sartori
foto: Vlad Catană