Pastila fericirii (cronică de Ana-Maria Preda)

„Minunata lume nouă” – cu siguranță nu o lume în care aș vrea să trăiesc. O lume departe de perfecțiune, dar aproape de distopie. O lume unde o pastilă numită Soma „te face fericit” pentru o perioadă scurtă de timp, motiv pentru care trebuie să consumi cât mai mult – „O Soma pe zi de iei, ești fericit și n-ai idei”. Când ești trist sau agitat pastila Soma ți-e aliat, ca să parafrazăm un slogan celebru.

De la început suntem atenționați că suntem în Londra, capitala Statelor Unite ale Lumii, aproximativ anul 600 după Ford. Cred că acest Ford este cel care a revoluționat lumea pentru care sunt toți atât de recunoscători, căci nu există conversație sau activitate publică fără un „Trăiască Ford” atât la început, cât și final; să nu mai spunem că acestui om i se dedică și un cântec (sincer și acum mi-l aduc aminte), care prezintă premisele ce ajută această societate să fie „perfectă”: fericire, identitate, stabilitate.

Încă un lucru peste care am dat în multe cărți SF este ierarhizarea claselor sociale în caste: alfa plus (bărbații), beta minus (obligatoriu femeile), delta, gama și epsilon, cei din urmă fiind clasa cea mai de jos. Este interesant de observat felul în care se îmbracă, vorbesc și se comportă indivizii din toate aceste caste, dacă se află laolaltă. Cei din clasa de sus, mereu au haine în culori deschise, chiar luxoase, iar de partea cealaltă a baricadei, cei inferiori sunt îmbrăcați în haine în tonuri de gri închis și mereu cu fețele acoperite. În contextul unei conferințe  de presă, vedem toate castele în aceeași încăpere și traducând; dacă limbajul celor alfa este destul de articulat și bogat în cuvinte (să nu uităm că înainte să pronunțe cuvinte precum „oribil” sau insulte, dau din cap de parcă „sistemul de operare” nu le permite, exact ca la roboți), cei din epsilon reduc întregi propoziții la două, trei cuvinte. Până și felul în care merg pare ca inserat în placa de bază a unui calculator. Acești oameni nu au capacitatea de a gândi pentru ei, nu pot face decât strictul necesar, iar când aud de ceva (aparent) nou, efectiv se blochează. Dar nu-i nimic, pentru că avem pastila-minune, care e ca un restart… Până când unul dintre acești alfa începe să înțeleagă mecanismul. Bernard Marx, de meserie psiholog, dar și puțin diferit de ceilalți din cauza unui accident suferit înainte de a se naște, dacă putem spune așa (ei nu erau născuți propriu-zis, ci decantați), are încă anumite trăsături specifice celor inferiori clasei alfa și e mereu văzut depresiv, nervos și uneori chiar invidios pe ceilalți. El este cel care descoperă că sunt hipnotizați în somn și că Soma le controlează mințile. Încearcă să-și convingă prietenul, pe Helmholtz Watson, pe scurt Helm, de adevărata realitate în care trăiesc, și deși la început Helm este sceptic, ajunge să-l creadă, dar revoluțiile mari nu se înfăptuiesc doar cu doi oameni.

Acum vine un moment capital în desfășurarea acțiunii, la care voiam să ajung. Bernard cere acordul Directorului de Centru (unde lucrează el) și, mai târziu, Controlorului Mondial Mond pentru a vizita și studia oamenii din rezervația New Mexico, unde se află cei care nu știu mai nimic despre organizarea atât de defectuoasă a societății înalte. Pe acele meleaguri încă se mai „practicau” căsătoria, născutul pe cale naturală, arta și religia. Acolo, Bernard îi descoperă pe John, numit generic Sălbaticul și pe mama sa, Linda (apropo, să spui că ești născut pe cale naturală, și implicit să pronunți cuvântul „mamă” era considerat vulgar) și îi aduce la „adevărata civilizație”, căci John era de fapt un alfa născut accidental în rezervație. John, un tânăr pasionat de Shakespeare, umblă peste tot cu ukulelele în traistă și e dornic să descopere lumi noi. Numai că e adus ca un exemplar dintr-o specie rară, iar felul în care recită versuri shakespeariene e ca o distracție pentru toți. Dar tot ce află el despre lumea lui Ford e ca un coșmar. Nu are șanse să se adapteze la această distopie, căci tot ce e frumos este redus la pastile și identitate. Simte fiorii primei iubiri pentru Lenina Crowne, dar în această lume „unde cu toții aparținem tuturor” (cu gesticulările de rigoare), Lenina știe doar să își ridice fusta, mai pe românește, iar John al nostru conservator nu are cum s-o cucerească doar cu câteva verusri din Shakespeare și o cerere în căsătorie – o situație complet actuală zilelor noastre. Însă, când conștientizează în sfârșit toate fețele acestei distopii, este prea târziu: mama sa moare din supradoză de Soma, iar el nu are pe nimeni care să-i înțeleagă tragedia; Bernard a renunțat la planul lui măreț, și chiar dacă Helm a trecut prin același duș rece al realității ca și el, cărțile sunt deja aruncate. Controlorul Mond îi trimite pe Marx și Watson în exil – pentru unul este ca o pedeapsă, dar pentru celălalt este ca o eliberare – , dar John este obligat să rămână și să treacă prin chinuitorul proces al „identizării”, ca un fel de ispășire pentru viața dusă în rătăcire până acum.

Oare asta vrem și noi? O lume unde să fim literalmente spălați pe creier și controlați ca niște păpuși? Oare trebuie să sacrificăm ceea ce ne definește ca oameni ca să atingem pozițiile cele mai înalte, precum a făcut controlorul Mond pentru a conduce atâția oameni cu ochi goi și priviri în gol, fără idealuri, fără viață?

Eu nu.